Pete virtuale de cerneală

Fișa de analiză a blogului:

  • Scopul: *urmează a fi completat pe parcursul timpului, când chiar o să găsesc un scop. * 2019: vreau să rezonez cu ceva din sufletul oamenilor, și dacă nu se întâmplă asta, să le trezesc dorința de a rezona ei cu poezia mea. Vreau să fiu atât de ‘eu’ încât să te simți bine că ești atât de ‘tu’.
  • Durata: nedeterminată. Citește cât e viu.
  • Grupul țintă: oamenii și extratereștrii drăguți.
  • Creator: – e o tipă, creatoare,creativă-

20

Am cearcăne de la prea multe vise
și un zâmbet de 20 surprins din culise.
Fetița cu versuri, prea complexă pentru unii,
care când plouă stă în mintea ei,în mijlocul furtunii.
Separ fulgere și lacrimi de dansuri prin bălți
și-mi iau ca reper sinapsele când construiesc hărți;
Am cules emoții și le-am strecurat prin gene
Nu știu cum, da-s cromatogene,
Au transformat sângele-n vene
în cerneală.

Am inima un fel de dosar cu multe foi:
Una e o listă neagră pentru ochii goi,
Pe mai multe mi-am declarat iubirea pentru lume
uneori în versuri, alteori în glume,
cu un singur sens unic semnalizat subtil:
să merg înainte pe un pod fragil
numit viață.

Inima mea e o casă a tuturor
și dacă-mi spui că are 4 camere, a mele-s de decor.
E un hotel pentru amintiri
cu apusuri de soare, cafea și povestiri;
Dialoguri între mine și niște îngeri
În care punctăm niște înfrângeri
și câștiguri din viață,
apoi le punem în balanță.
Păcat că-s Scorpion.

Zvâcnire

Îmi beau cafeaua-
Am infernul la picioare;
trăiesc pentru dimineți reci și lupte interioare.
Azi e una
când amestec zahăr cu moarte
ca să-mi amintesc ce-i viața și a ei perenitate,
când las zațul în cană să-mi descântec trecutul
până vine un val de cafea să-mi înece cunoscutul-
Mă scufund în amărui
Nuanțând 2 ochi căprui
din care s-a mai scurs un răsărit:
un fel de pact cu Universul.
Şi-n ziua în care o să fim chit
o să-mi revendic procesul.
Toate valurile șterse și orice răsărit trăit
vor deveni raze apuse într-un negru asfințit.

Progres

Fiecare vers pe care-l scriu e cu rețetă
de bucate și recomandată de medic.
E lucrat intens până la forma lui perfectă,
apoi rupt în bucățele și organizat metric.
E treabă cosmică, se aliniază luna
cu inima și foaia și forma.
Gândesc rima, virgulele, ritmul, întruna
Şi-apoi uit tot, și le pun aidoma.
Procesez invers, o scriu și apoi gândesc;
Retușez o cratimă la simț, ca-n liceu
Scriu greșit inițial, în timp ce trăiesc
Apoi public, făcând rețeta un succes sau un rateu.

Am avut poezii clișeu, poezii clasic și poezii triste,
scrise în diferite stări umane inspirate.
Am avut poezii sensibile sau mixte
scrise în confuzie și obiceiuri fixate.
Am avut rime grele, rime de neînțeles
cu sensuri dubioase de om trecut prin viață
Da’ n-a înțeles nimeni că-i totul un progres
al unui copil ce umblă cu lanterna prin ceață.

un el și o ea. Actul II

Ea credea că va fi mereu ca la început

El spera într-o iubire cu gust de absolut

Ei se descurcau doar în faza incipientă

până au realizat că iubirea nu e suficientă

ea știa că lumea nu trăiește ca-n povești,

el se temea întotdeauna de caracterele omenești;

Alții s-au străduit să infirme orice distanță

și au ajuns la capăt de linie cu sufletele-n instanță;

un el și o ea vor demonstra în realitate

că sufletele pereche nu pot fi analizate.

Ea zice că există un rai pentru suflete abandonate,

dar că fericirea nu se împarte în jumătate .

El susține vehement că doar în singurătate

devii conștient de lume și a ei infinitate.

Blestemul lui Cronos

Ca prima ninsoare pe frunze necăzute încă
și soare pe flori întârziate care abia înfloreau;
E ca o pauză mentală
în care știi că nu te gândești la nimic;
ca o poezie cu 7 versuri fără rimă, mai mult simbolic,
imposibil ca un capăt de sferă.
Palpitant ca o ultimă bătaie de inimă,
Ultima decizie pe margine de stâncă.
În timp ce 2 oameni abia se descopereau;
2 iubiri de-o viață erau răpuși de boală
lăsând în urma lor un gol imens și tragic,
ce justifică inexplicabil un plan diabolic
despre cum cine iubește suferă.

Un rest de manifest

N-am fost niciodată ca restu’
Am avut realitatea impregnată pe retine,
Am schimbat constant manifestul
Pentru cei care au văzut și dincolo de vitrine.
Oamenii haini, feline
Se luptă pentru testul
Suprem de Rău vs Bine,

Că nimeni nu ține cu tine

In fine.
Revenind la constante,
Şi la cât de important e
Să nu fugi după turmă
Doar ca să nu rămâi în urmă.
Dimpotrivă, rămâi, ei se-nvârt în cerc oricum,
Şi după prima tură devii cap de album.
Deci nu contează viteza cât contează direcția,
Şi nu contează drumul cât contează intersecția
Dintre vise și realitate,
Dintre idei și fapte.
Nu contează așa tare cu cine ai pornit,
Cât contează la final cu cine te-ai regăsit.
Contează să rămână ceva care să conteze

Până când n-o să mai ai nevoie de niște versuri să rimeze.

Autoare, gen

Mi-am citit demonii
stil Dostoievski gen,
Şi mi-au zis că dacă trec prin Iad de 2 ori
nu intru în Eden.
I-am îmblânzit cumva
că îmi voiau doar poezia;
Le-am zis că se regenerează
gen Sorescu și Arghezi
-A. E hoață fata, adu otrava!
-Tare, dulce și cu-n pic de suferință
să lași și zațul, restul e știință.
Fugise vestea în regat c-a 2-a oară
am trecut prin Iad ca-n vizită amicală,
gen Eliade, India, poveste de amor;
Se intrebau demonii-ntre ei cine e autor..
-Mm.. Autoare*
Și data următoare,
puneți pe altcineva să fiarbă cafeaua
că nu știe s-o prepare.

Grame

Aveam buzele uscate de la cafea și nopți pierdute,
niște somn vândut pe câteva grame de lucruri mărunte,
iubiri nerezolvate și vreo 2 inimi frânte
împachetate cu fundiță și-aruncate peste punte.

Întreabă-mă cine sunt să-ți dau o versiune.
Una plină de speranță grea ce se depune?
Nu știu cine-i plecat și cine va rămâne,
Da’ e clar că cine stă, simte să mă adune.

Copil pierdut în lume cu buzele uscate
cu visele în rucsac și ziduri dărâmate
de oameni care n-au știut ce să facă cu cărămizile
și au omorât fluturii maturizând omizile.

Titlu 1,titlu 2…

Orice poet știe că titlul e cel mai important.
Un sinucigaș e în fapt un om căruia i-a rămas speranța atârnată de un titlu prea scurt,
Așa scurt că s-a temut să treacă la conținut.
Titlul trebuie să puncteze ceva marcant,
cum ar fi o fractură de inimă
care e mai gravă decat ruptura celebră
după o iubire colaterală.
Trebuie să fie profund,
fără să lase toate înțelesurile la vedere,
E un pact cu cititorul bazat pe încredere.
Titlul e ca un prim sărut,
Îți dai seama cât e de bun, da’ parcă mai vrei o mostră
așa că citești și restu’.
Șmecheria e, vezi tu’,
Uneori e greu să alegi un titlu
pentru toate furtunile pe care vrei să le expui,
așa că mergi la sigur cu un joc de cuvinte
specific Sorescu:
Iei un cuvânt, îl descompui
Ceva să te reprezinte
Îl pui deasupra tututor
Şi îl denumești ‘titlu’.

Fericire la Past Tense

Plâng după trecutul de fericire gol
Un pic matol
Dator lumii cu un rol.
Un nou capitol
Scris cu litere în bold
Ca să vezi că suferința se crestează pe cord.
Un Ford
Și plecăm la mare
Uitare
Că noi vrem abandonare.
Fii tare
Că viața te joacă nasol,
Și înainte să te poți trezi te afli in subsol.
Gol
De sentimente și de viață
Rutina: treaz seara și mort dimineață.
Prefață:
Nu după fiecare ploaie
Au apărut ca prin magie curcubee pe foaie.
Uneori erau furtuni
Greu de stăvilit,
Țineau câteva luni
Într-un spirit ofilit,
Și o mână tot pe peniță
Soluția să-ți uiți caracterul de ființă.